Campania #6

Un articol scris de Stefania:

Se spune ca mana intinsa care nu spune o poveste, nu primeste. De data asta n-am cautat noi o poveste, ci ne-a gasit ea pe noi. Colega si prietena noastra Andreea – care ne-a fost alaturi in campaniile precedente – a aflat de acest caz de la matusa ei – Doamna Aura. Este vorba despre Petrus Balanica, cantaret in corul bisericii din Comaneasca (Giurgiu) de 17 ani. O viata dedicata lui Dumnezeu si semenilor sai. Din pacate, insa, viata nu i-a oferit doar momente frumoase. Dar sa incepem cu inceputul:

Tatal Doamnei Aura a avut acum multi ani o stana undeva in Jud. Giurgiu. La un moment dat, a fost nevoit sa vina in Bucuresti cu ceva treaba si, la intoarcere, in Gara de Nord, a intalnit un baiat descult, infrigurat si flamand, disperat dupa o bucata de paine si ceva de imbracat. Intrand in vorba cu el, a aflat ca il chema Petrus si ca provenea dintr-o familie extrem de saraca si… violenta. Nici nu mai stia daca fusese izgonit de acasa de saracie sau de bataile primite regulat de la tatal sau. Cert e ca disperarea il adusese in Bucuresti, unde spera ca o minune il va salva. Si minunea era aproape… Impresionat pana la lacrimi de povestea trista a baiatului, tatal Doamnei Aura i-a propus sa vina la dumnealui la stana sa aiba grija de oi. Tanarul a acceptat bucuros. Zilele au trecut si Petrus s-a dovedit a fi un ajutor de nadejde. Mai mult, in timp si-a dezvoltat pasiunea pe care a avut-o inca de mic copil: cea pentru cantat. Cat era ziua de lunga le canta oilor si astfel timpul trecea lin si frumos. A petrecut asa cativa ani alaturi de protectorul lui. Intr-una din zile s-a aratat la stana preotul localitatii care, impresionat de vocea si de credinta baiatului, l-a chemat in biserica sa pentru a canta in corul lacasului sfant.

Acesta constituie un alt moment important din viata tanarului din povestea noastra. Anii au trecut astfel si Petrus s-a casatorit din dragoste cu femeia pe care – spune el – Dumnezeu i-a aratat-o. Nu era cea mai harnica sau cea mai cuminte, dar o iubea si voia sa petreaca toata viata cu ea. Au facut nunta, s-au mutat in casa parintilor fetei, apoi au venit pe lume trei copii frumosi : o fata – Mihaela si doi baieti: Ionut si Stelian. Din putinul pe care il aveau, au hotarat sa-i ajute si pe altii. Asa ca au acceptat cererea unor cunostinte de etnie rroma de a le boteza cei trei copii. Timpul a trecut, iar relatiile dintre sotii Balanica au inceput sa se raceasca. Vestea ca tatal copiilor era de fapt si amantul sotiei lui Petrus a cazut ca o bomba peste linistea familiei. La scurt timp, socrii lui Petrus l-au izgonit din casa lor. L-au aruncat la propriu in strada – pe el si pe cei doi copii mai mari – Ionut si Mihaela. Micutul Stelian a ramas in grija mamei lui, care dupa despartirea de barbatul de etnie rroma a decis sa fuga “in lume” cu un altul mai in varsta si mai instarit ca Petrus.

Aici intervine in povestea noastra Doamna Aura. Miscata de viata trista si plina de lipsuri a lui Petrus, s-a hotarat sa continue ceea ce tatal dumneaei a inceput pe cand el avea doar 13 ani si ratacea descult in Gara de Nord: i-a oferit casa in care a copilarit si in care la momentul acela nu mai locuia nimeni. Nu inainte de a renova o buna parte din ea si de a-i pune la dispozitie strictul necesar inceperii unei noi vieti. Din pacate, posibilitatile dumneaei sunt limitate si lipsurile s-au facut iarasi simtite in ultima perioada. Afland de actiunile de caritate pe care nepoata Andreea le-a intreprins, Doamna Aura s-a gandit sa apeleze la ajutorul nostru in speranta ca vom reusi sa strangem cateva hainute si alimente pentru cei mici.

Actiunea noastra de “Zanarit” a debutat timid, caci – spre deosebire de cazurile precedente – de data aceasta nu aveam nicio poza si niciun reportaj cu aceasta familie. Doar povestea pe scurt spusa de Doamna Aura si visul ca vom gasi cateva persoane dornice sa ne creada pe cuvant si sa ajute aceste suflete. Am plecat de jos, de la sperante timide, si am ajuns la lucruri mari. Realizari, nu doar vorbe.
Oameni cu suflet ne-au fost alaturi si de aceasta data. Cea mai mare surpriza a fost o importanta companie din domeniul pharma – Berlin Chemie – ai caror angajati s-au mobilizat spectaculos si in doar doua zile au reusit sa stranga o suma importanta de bani. Fara acesti banuti nu am fi realizat mare lucru… Au urmat hainute donate de oameni inimosi, rechizite si jucarii. Inainte de plecare, am mers la cumparaturi cu o lista lunga si am reusit sa punem in cos tot ce ne-am propus: produse de baza (faina, orez, ulei, paste fainoase), fructe, legume, dulciuri, conserve, sucuri, ceaiuri, produse pentru igiena, rechizite si multe altele. Si de aceasta data Andreea ne-a ajutat cu sortarea tuturor produselor in pungi etichetate corespunzator.

Iata ca a venit si ziua cea mare – cea in care aveam sa cunoastem personajele povestii noastre. Am incarcat “ochi” trei masini si am pornit la drum. Emotia era cu atat mai mare, cu cat niciunul din noi nu cunostea acesti oameni amarati. Dupa mai putin de o ora eram deja ajunsi la destinatie, unde trei zambete calde si timide ne-au iesit in cale. Desi toti stiau de venirea noastra, nu conteneau sa ne priveasca surprinsi si tematori. Primul lucru care ne-a atras atentia intr-un mod placut a fost casa in care locuiesc: desi micuta, Petrus a avut grija s-o varuiasca si s-o curete cum a putut el mai bine. Ne-a amintit de cea in care locuieste Doru cu bunica lui: un hol la intrare, o camera in dreapta si una in stanga. Plus o curte mare si trei caini haiosi si prietenosi.

Intrand in hol privirea ne-a fost atrasa de un frigider vechi, a carui usa sta inchisa cu ajutorul unui arc metalic. “Nu sta usa inchisa si n-am avut bani sa le iau unul nou”, spune necajita Doamna Aura. “Dar decat deloc, e bun si asta”. Un pic mai in dreapta – un aragaz pe cat de vechi, pe atat de curat si de ingrijit.

Camera din dreapta este cea in care isi petrec timpul toti trei, fiind singura cu soba. Acolo dorm, acolo mananca, acolo se joaca Ionut si tot acolo isi face temele Mihaela. Asta n-a impiedicat-o sa fie o eleva silitoare, cu rezultate deosebite la scoala. “Asta e diploma ei de premianta, asa de fericit am fost cand a venit cu ea acasa” – zice Petrus aratandu-ne mandru hartia valoroasa prinsa in perete alaturi de icoane si tablouri dragi. Tot in acea camera ne-a atras atentia un calculator vechi si – culmea – nefunctional. Cineva l-a donat, insa se pare ca nu l-a verificat inainte. “Pacat, o sa aiba nevoie la scoala”, completeaza Petrus.

Ca sa nu prelungim asteptarea celor trei, ne-am apucat de descarcat. Intai alimentele, apoi hainutele, rechizitele si jucariile. Petrus a asezat toate alimentele pe patul din camera fara soba. “Ca sa vada toata lumea cate ne-ati adus si sa le prindeti mai bine in poza”. De fapt, dupa ce am descarcat tot ce aveam in cele trei masini, n-a mai ramas prea mult spatiu nefolosit in micuta casa in care traiesc cele trei suflete. Cei mici nu mai conteneau cu exclamatiile: “Ia uite, Ioane, cate bomboane!”; “Si cate masinute!”; “Am primit si cizme pentru papusa asta!!”; “Strutul asta colorat e de fapt pix?! Ce frumooos!” si tot asa. Au urmat minute bune de incantare si entuziasm atat din partea noastra, cat mai ales din partea gazdelor. La un moment dat, ochii lui Petrus s-au umplut de lacrimi si a exclamat “Daca era si Stelian acum cu voi, copiii mei. Dar el nu mai e, nu mai e, scumpilor”. Sau “Cand ati mai fost voi vreodata atat de fericiti?!”.

A urmat interviul. Impropriu spus interviu, caci l-am lasat sa vorbeasca liber si sa ne spuna cum e el ca om si de ce a ajuns in aceasta situatie. A povestit sincer – a recunoscut si lucrurile bune pe care le-a facut de-a lungul timpului, dar si greselile. “M-am dus sa ma spovedesc de fiecare data”. Ultima parte a vietii si-a dedicat-o cresterii celor doi copii care i-au mai ramas dupa ce sotia l-a parasit, luandu-l si pe Stelian cu ea. Petrus le este acum Mihaelei si lui Ionut atat mama, cat si tata. El gateste, el face curat, el ii spala, ii imbraca. Este muncitor si priceput la toate. “Singur si-a varuit casa si a pus carton pe acoperis” – completeaza multumita Doamna Aura.

Cele mai importante lucruri invatate in viata? Primul este ca speranta moare ultima: “Oricat de greu ti-ar fi, nu-ti pierde speranta! Desi sunt multi oameni care nu te plac sau care iti vor raul, exista si aceia dornici sa te ajute din putinul pe care-l au”. Iar al doilea lucru: “Ajuta-i si pe altii mai amarati ca tine. Ca dar din dar se face rai”. Cea mai importanta persoana din viata lui? Este chiar Doamna Aura. Cea care i-a fost mai mult decat o mama, cea care a continuat ceea ce tatal dumneaei incepuse in urma cu ani de zile. I-a oferit un acoperis deasupra capului si l-a ajutat in permanenta cu mancare, bani, dar si cu sfaturi si incurajari.

Pe lista de multumiri urmati voi, oameni buni. Pentru ca v-ati implicat intr-o poveste despre care nu stiati mare lucru si ati contribuit la schimbarea deznodamantului. Pentru ca v-ati facut timp sa va intalniti cu noi si pentru ca ati oferit atatea lucruri minunate celor doi ingerasi.

Va multumim in numele lui Petrus, al lui Ionut si al Mihaelei pentru ca le-ati oferit sarbatori frumoase si imbelsugate! Misiunea noastra nu s-a incheiat aici, caci tot cu ajutorul vostru sambata vom merge iarasi la ei – de data asta cu lemne pentru soba, cu inca o suprafata de carton pentru acoperis (caci sunt zone neacoperite), cu o masina de spalat nou-nouta, cu un frigider si cu un aragaz functionale.

Multumiri Andreea si Stefania in primul rand (fara voi aceasta campanie nu ar fi fost posibila!) si urmatoarilor oameni frumosi si inimosi:

Miruna Constantinescu
Roxana Matei
Carla Ciusanu
Cristina Gorbanescu
Alex Grosu
Cristina Marin
Lili Sandache
Bogdan Lupu
Maria Anton
Ileana Cipca
Oana Sinca
Mihaela Marinescu
Simona Constantin
Nicoleta Constantin
Berlin-Chemie

Va multumim, sunteti minunati! (mii de scuze daca am uitat pe cineva, asteptam mesaj si rectificam!)

Galeria foto pentru Campania #6 se afla pe pagina Zanarim.

Avem si un filmulet de la vizita noastra, pe care va invitam sa il urmariti (multumiri Red Agency si Puzzle Services):