Campania #7.2

Articol scris de Andreea si editat de Stefania.

Iata-ne deja cu vesti noi despre ultimul nostru caz – cel al familiei Ticaleanca – la numai cateva zile de la precedenta noastra vizita. Profitand de vremea buna si de faptul ca lumea inca nu a parasit Capitala pentru a petrece sfarsitul de an, ne-am mobilizat rapid si am dus acestor suflete necajite ultimele produse de pe lista lor de dorinte.

Dupa ce saptamana trecuta am bifat cu succes lista de cumparaturi (alimentele), hainutele, jucariile, cadourile personalizate si medicamentele necesare mamei, azi a venit vremea sa le ducem lemnele care sa ii ajute sa treaca mai usor peste iarna, tinand cont ca au primit o noua soba de la un domn cu suflet mare. Acum cei mici nu trebuie sa se mai inghesuie toti intr-o camera, ci fetele au camera lor si baietii alta.

Pe langa acestea, am cumparat pentru toata lumea articole pentru uz personal, dar si o pijama confortabila pentru doamna Ticaleanca – de mare ajutor, tinand cont ca dansa sta numai in pat si ii este incomod sa stea in alte haine. De asemenea, o parte din medicamentele pentru dureri duse in urma cu o saptamana erau deja epuizate si a fost nevoie sa cumparam alte patru flacoane.

Dar sa incepem cu inceputul: ca niste copii vrednici si voiosi ce suntem, am inceput ziua in forta, echipati de „scandal” si cu manusile pregatite de incarcat lemnele. Motivatia noastra: bucuria si marele ajutor pe care le vom aduce familiei Ticaleanca.

Locul de intalnire: Bulevardul Iuliu Maniu. Dupa ce ne-am baut in graba cafeaua, ne-am adunat toate fortele si am asteptat ca toata lumea sa soseasca, am inceput sa incarcam lemnele de pe camp. Dupa nici o ora, duba (mii de multumiri Marius pentru ajutorul dat si pentru transportul pus la dispozitie) era plina pana la refuz. In jurul orei 14:00 am ajuns la destinatie.

Am avut norocul de a-l gasi acasa si pe vecinul familiei Ticaleanca, cel care – alaturi de sotie – le este alaturi de ani de zile si ii ajuta cu treburile gospodaresti. A fost bucuros sa ajute la descarcatul lemnelor, ba chiar ne-a promis ca le va taia si le va aseza corespunzator in micuta curte.

Doamna Ticaleanca era fericita sa ne revada si foarte bucuroasa pentru lemnele primite, nemaiavand acum grija daca le ajung sau nu pentru aceasta iarna.

Profitand de faptul ca baietii au fost ocupati cu descarcatul lemnelor, am mai stat putin de vorba cu mama copiilor. Asa am aflat ca – din cauza durerilor mari – este nevoita sa primeasca o fiola de morfina la fiecare 6 ore, fetita cea mare fiind cea care o ajuta in acest sens. Partea buna este ca, de cateva zile, nu mai este nevoita sa mearga la spital pentru schimbarea branulei, ci vin cei de la Smurd la dumneaei acasa.

Intreband pe doamna Ticaleanca daca are rude pe care sa se bazeze, am aflat ca mai are un frate bun, cu care nu a pastrat legatura, stiind doar ca locuieste undeva prin Moldova. Parintii dansei s-au despartit cand era mica si fiecare si-a refacut viata alaturi de altcineva, uitand de cei doi copilasi si lasandu-i in voia sortii. Asa au rezultat mai multi frati vitregi, cu care, de asemenea, nu pastreaza legatura si despre care nu stie nimic.”Tot strainii m-au ajutat mai mult decat proprii mei frati…”, zise ea cu voce trista. Era recunoascatoare vietii, ca, desi trece prin aceasta lovitura grea, are alaturi oameni care au grija de ei si fara de care nu stie cum s-ar fi descurcat.

Am aflat tot cu aceasta ocazie de un alt moment tragic din viata lor (pe langa moartea tatalui copiilor din urma cu sase ani): in anul 2005, in urma inundatiilor care au facut ravagii in comunele din judetul Ilfov, casa lor s-a daramat, ramanand toti sase fara un adapost deasupra capului. In perioada care a urmat acestei tragedii, parintii au primit adapost in cadrul cladirii primariei, iar copiii au fost inscrisi intr-o fundatie care avea grija de ei. Prin intermediul acestei fundatii, o familie din Italia a aflat de necazul lor si a decis sa ii ajute pe termen lung: le-a donat aceasta „casa mobila” in care locuiesc in prezent (un container, cum il numesc ei). De neconceput pentru altii, dar pretuita enorm de aceste suflete necajite. In plus, de atunci cei doi soti italieni vin frecvent in Romania special pentru a se interesa de soarta acestor copilasi si a mamei lor, fiind la curent cu boala acesteia si cu decesul tatalui. Inca o dovada ca exista oameni minunati cu un suflet frumos – un adevarat exemplu.

La finalul vizitei noastre am avut placerea sa o cunoastem si pe nora vecinei acestei familii. Si dumneaei este foarte atasata de copilasi, spunand ca daca mama lor ar pati ceva, dansa ar avea cu siguranta grija de ei si nu i-ar lasa singuri sub nicio forma. Este linistitor sa stim ca exista cineva care doreste sa vegheze asupra acestor suflete daca mama lor nu va mai fi, insa sunt atatea demersuri de facut pentru a le fi bine si atatea nevoi care vor aparea cu timpul…

Cam asta a fost a doua vizita la familia Ticaleanca. La plecare, am facut schimb de numere de telefon cu Nicoleta (fetita cea mare) si vom tine legatura in viitorul apropiat.

Cat de curand, speram sa reusim sa aducem o mica bucurie si alinare mamei prin intermediul unei asociatii, ”o casa cu zambete”, care are grija de bolnavii de cancer, oferind ingrijire medicala si suport psihologic la domiciliu.

Mii de multumiri celor care ne-au ajutat azi la incarcat lemnele:

Maria Matei
Alina Usurelu
Edward Ghiorghiu
Adrian Odobescu
Andrei Dune
Marius, soferul dubei.

Galeria foto pentru campania #7.2 o gasiti pe pagina Zanarim.